Miniștrii USR livrează rezultate. 28 de proiecte importante pentru județul Constanța au fost salvate de la pierderea finanțării.

Prin intervenția ministrei USR a Mediului, Diana Buzoianu, investițiile continuă în mai multe localități din județ. Miniștrii USR livrează rezultate concrete și găsesc soluții pentru ca banii să ajungă în comunități, nu să fie pierduți din cauza blocajelor administrative.

Proiectele vizate includ centre de colectare cu aport voluntar, insule ecologice digitalizate, sisteme integrate pentru gestionarea gunoiului de grajd și investiții în infrastructura de apă și canalizare. Multe dintre aceste investiții riscau să piardă finanțarea europeană prin PNRR, însă au fost transferate către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), astfel încât lucrările să poată continua. Municipiul Constanța și mai multe localități din județ beneficiază de aceste proiecte esențiale pentru modernizarea infrastructurii de mediu și pentru creșterea calității vieții.

În paralel, alte proiecte continuă să fie implementate direct prin PNRR în localități precum Năvodari, Medgidia, Hârșova sau Limanu.

Valoarea totală a proiectelor finanțate prin Ministerul Mediului, atât prin PNRR, cât și prin AFM, ajunge la aproximativ 10 miliarde de lei și deservește peste 7 milioane de români.

Aceste investiții înseamnă comunități mai curate, servicii publice moderne și proiecte care merg mai departe, nu rămân abandonate între promisiuni și birocrație.