Ani la rând situația Șantierului Naval 2 Mai Mangalia a fost ignorată sau tratată superficial, deși impactul social și economic asupra întregii regiuni a fost major. Astăzi avem în sfârșit o intervenție concretă: includerea șantierului pe lista operatorilor economici de interes strategic.
Decizia vine într-un moment critic și produce un efect imediat: plata salariilor restante pentru peste 1.000 de angajați, chiar și în context de insolvență. Acest lucru a fost posibil ca urmare a propunerii minsitrului USR al Economiei Irineu Darău.
Pentru Mangalia, șantierul naval nu este doar un angajator. Este un pilon economic. În perioadele de activitate intensă, aici lucrau până la 15.000 de oameni. Dispariția acestei activități ar însemna, practic, pierderea identității economice a orașului și transformarea lui într-o zonă fără perspectivă.
Această situație nu a apărut însă peste noapte. Personal am atras atenția încă din 2023 că șantierul se degradează. În 2024 era deja în insolvență, cu activitatea aproape blocată. Am întrebat atunci: ce face statul pentru a salva un obiectiv strategic? Pentru că nu vorbim doar despre o companie, ci despre un întreg ecosistem economic. Nu am primit niciun răspuns.
Decizia Guvernului nu se limitează la Mangalia. Au fost incluse pe lista operatorilor strategici și alte companii esențiale pentru economia națională precum Liberty Galați și Romaero. În total, vorbim despre mii de locuri de muncă directe și indirecte protejate, dar și despre industrii care susțin lanțuri economice întregi.
La Galați, de exemplu, impactul este uriaș: aproape 2.800 de angajați direcți și între 6.000 și 12.000 de locuri de muncă dependente. O eventuală oprire ar avea efecte dramatice asupra economiei locale, inclusiv o creștere semnificativă a șomajului. În același timp, activitatea Romaero este vitală pentru sectorul aeronautic și de apărare, iar șantierul din Mangalia joacă un rol important în industria navală.
Această intervenție nu este despre salvarea unor companii în sine. Este despre protejarea unor capacități industriale strategice, greu de reconstruit odată pierdute. Este despre păstrarea competențelor, a forței de muncă specializate și a capacității României de a produce.
Desigur, acesta este doar un prim pas. Rezolvarea urgenței sociale – plata salariilor – era necesară și nu mai putea fi amânată. Dar miza reală rămâne pe termen lung: investiții serioase, management performant și o strategie industrială coerentă.
România are nevoie de o politică economică serioară, iar statul trebuie să intervină atunci când riscul este pierderea unor capacități esențiale. Această decizie este un exemplu că, atunci când există voință politică, se pot lua măsuri pentru a proteja economia reală.
Pentru Mangalia și pentru întreaga industrie românească, este un semnal important: nu abandonăm ceea ce contează.
